„Totul trece …”

Rekviem

A trecut alături de iluștrii săi înaintași plecați la Domnul, unul din psihiatrii de elită români, dr. Eduard George Carp, ce a respectat generațiile anterioare sieși, formând la rându-i numeroase generații de profesioniști. Director Medical al Spitalului de Psihiatrie Săpunari pentru o lungă perioadă de timp, a știut să apere profesia în vremuri grele, cu înțelepciune și fermitate. Redutabil psihiatru pentru mii de pacienți, iscusit dascăl și foarte bun coleg, lasă în urmă regretele sincere ale tuturor celor care l-au cunoscut. Dr. Eduard George Carp a fost un OM de o sclipitoare inteligență și intuiție, înclinat întotdeauna spre conversații din atmosfera cărora cu greu te puteai retrage, cei ce l-au cunoscut și i-au ascultat explicațiile profesionale, neputând să nu sesizeze filonul dominant al gândirii sale: demnitatea și distincția de a fi un intelectual, pasiunea și claritatea în actul gândirii medicale și psihiatrice. Așa cum însuși a declarat în multiple rânduri, faptul de a fi avut o copilărie și o viața punctată de curiozitate asupra funcționării mecanismului intuiției l-a făcut să aibă o percepție aparte asupra granițelor normalității. S-a definit exemplar în psihiatrie, ridicând prin modalitatea de abordare a suferinței psihice, compasiunea pentru pacient la rang de valoare. Vorbim despre amintirea unui OM ce a protejat intelectualitatea, pasiunea pentru cultură, viață, familie, spiritualitate și rigoare științifică. Alinarea suferinței psihice și utilizarea conectivității interrelaționale au fost o convingere manifest a întregii sale atitudini terapeutice în psihiatrie, care a avut la bază o viziune amplă, a omului complet și complex. Psihiatria înseamnă onoare. Înseamnă respectarea suferinței celuilalt și asigurarea demnității pacientului. Înseamnă rezonanța de la inconștient la inconștient, empatie, abilitatea de a resimți dincolo de mintea încărcată de suferință, autenticitatea a fi lângă pacient. L-am cunoscut pe doctorul Carp în februarie 2014, în Spitalul de Psihiatrie Săpunari, unde era de mai mulți ani director medical. Un spital de o autenticitate profesională de invidiat, unde se practica „o psihiatrie cu ușile deschise”, o psihiatrie care punea în centrul profesiei valorile și calitățile morale ale pacientului văzut ca OM, dincolo de tulburarea sa, cu accent pe resursele nebănuite ale minților suferinde. A absolvit Facultatea de Medicină în 1975, a făcut stagiatura la Bălești pentru trei ani, unde a dobândit știința și putința de a fi medic, de a fi în permanență disponibil, de gardă și în gardă pentru nevoile pacienților. Odată cu finalizarea rezidențiatului în psihiatrie în cadrul Spitalului „Alex. Obregia”, a profesat și și-a desăvârșit meseria, patruzeci și doi de ani, în același loc de muncă, Spitalul de Psihiatrie Săpunari. Un spital care a deservit mai multe județe limitrofe, un om care a jalonat psihiatria românească din acea zonă a țării, indiferent de timpuri, indiferent de orânduiri politice. În ultimul an al vieții sale, în semn de respect pentru personalitatea sa, managerul Spitalului de Psihiatrie „Alex. Obregia” i-a permis să își încheie în glorie cariera profesională, în spitalul în care vremurile nu i-au permis să activeze. Un psihiatru de excepție, „mușcat de geniu”, care a pus în centrul profesiei sale OMUL, dincolo de boală, mintea și sufletul fiecărui pacient dezorganizat reprezentând pentru sine o provocare. Fiecare nou coleg mai tânăr, fie el medic, psiholog, asistent sau infirmieră în psihiatrie, prindea rapid contur în imaginația sa, remarcând potențialul uman, „sclipirea” din fiecare, în care urma să sculpteze, pentru a forma un nou specialist „psi”. Am regăsit la Săpunari un personal medical dedicat, un manager de excepție, cu o redutabilă viziune psihiatrică și psihologică, un spital în care fiecare membru al echipei terapeutice reprezenta o verigă într-o funcționare ireproșabilă. Un colectiv unit și dedicat unui scop comun: a lua simbolic pacientul psihiatric de mână și a-l reda societății. Alături de doctorul Carp și de doamna manager a spitalului, economist și psiholog Daniela Brăileanu, am construit o echipă, în care timp de șase ani am format generații de psihologi clinicieni și psihoterapeuți, prin întrunirile profesionale și workshopurile dedicate tinerilor specialiști. Fiecare astfel de întrunire, îl punea în ipostaza de a-și dezvălui caracterul profesional și de a „întinde” către tineri ițele nevăzute ale acestei profesii. A construit în mintea multora germenii dorinței de a te dărui psihiatriei. A format caractere din mințile celor tineri, a dăruit din gândirea sa. Fiecare discurs al doctorului Carp era un rezultat al unei adânci cugetări, o expunere de supoziții existențiale, rezultante ale experienței personale. Pornea de la o abordare profund medicală, din miezul somatic al suferinței pacientului, mărginindu-și discursul în spiritualitatea. Reunea abordări moderne ale celor mai recente viziuni, avea preocupări avangardiste, fără a uita nici o clipă filonul semiologiei clasice a lui Predescu. Folosea combinații terapeutice considerate „eroice”, abordări fundamental conținătoare, avea răbdare, înțelegere și putința de a însoți pacientul în cele mai ascunse colțuri ale minții acestuia. O intuiție de excepție, un raționament al minții de tip ipotetico-deductiv, întrevedea cauzalități înlănțuite, emitea predicții de anvergura, care mai apoi se confirmau. Actualmente, medicina modernă este una de tip probabilistic, bazată pe diagnostice diferențiale și scheme de tip arbore diagnostic. Doctorul Carp m-a convins ca în medicină posibil înseamnă mai mult decât probabil. Simțea pacientul în mintea sa, prelua în adâncurile ființei sale trăirile și inconștientul destructurat al acestuia, după care, odată cu alegerea unui tratament farmacologic particularizat, putea să redea celui aflat în suferință imaginea sa redresată. Remodela personalități destructurate de boală, avea putința de a vedea în fiecare om ceea ce este bun, potențialul funcțional restant, resursele sale compensatorii. Viața oricărui pacient al său era la fel de importantă, cheltuind până la ultima resursă de energie personală sau materială pentru cazuri ce păreau irecuperabile, practicând o medicină de urgență, un management al multor situații de criză. I-am admirat grija specială pentru oamenii străzii, pentru sufletele rătăcite, lupta pentru cauze aparent pierdute. Mi-aș dori și sper într-o medicină a tinerei generații, în care să existe cât mai mulți specialiști care să înțeleagă că medicina înseamnă în primul rând urgență, a te lăsa pe tine pentru a veni în ajutorul celuilalt, a face gărzi, a inventa soluții atunci când problematica pacientului transcede protocoalele, a avea „sclipire” în cazuri terapeutice grele. Inovativ și permanent preocupat de echivalențele între vechi și nou a asigurat jaloane pentru medicii tineri ai spitalului. În ultimii șase ani ai vieții sale, a consolidat echipe de specialiști, rezultatele sale clinice fiind expuse în articole de specialitate sau în serii de studii de caz, organizate didactic și prezentate în simpozioane sau conferințe naționale și internaționale. Acestea au reprezentat garanția unui act medical de excepție desfășurat în cadrul Spitalului de Psihiatrie Săpunari. În ultimii săi ani de carieră avut ocazia să conferențieze în fața studenților Facultății Psihologie a Universității București, unde știa să puncteze viziuni psihiatrice, viziuni de psihologie clinică și viziuni profund umane. Am făcut o echipă, în care pentru fiecare discurs pregătit avea contracarări sau completări spontane cu soluții surprinzătoare, remarca excepții, situații atipice, expunea interpretări psihodinamice. Întâlnirile științifice desfășurate împreună reprezentau o provocare pentru mintea fiecărui participant, o poartă deschisă spre cunoaștere, o invitație către un periplu al interpretărilor psihologice multiple. Poseda o capacitate analitică de excepție, o putință anticipativă a filonului cognitiv, o capacitate de a transcede situația prezentă și de a intui posibilități de evoluție. După circa patruzeci de mii de pacienți tratați de-a lungul anilor, simțea diagnostice și practica o medicină „caz cu caz”. Vorbim de mii de gărzi efectuate, de clipe trăite „în câmp”, cu grija a sute de pacienți și aureola copleșitoarei responsabilități profesionale. Nu sunt de neglijat durerea decepțiilor, plenitudinea satisfacției profesionale. Din perspectiva colegialității, doctorul Carp s-a poziționat în afara gândirilor critice, având putința interioară de a vedea abilități ascunse în fiecare tânăr care îi ieșea în cale, susținându-l de fiecare dată când resimțea dorința de a deveni un bun profesionist. Avea o vastă cultură, citise întreaga literatura rusă, gândirea sa fiind dublată totodată de determinismul științelor exacte. Era preocupat de promovarea binelui și practicarea unei psihiatrii cu sufletul. L-am cunoscut într-un moment al vieții mele profesionale în care mă consideram pe deplin maturizată și când nu credeam că cineva își mai poate pune amprenta asupra mea. Cu toate acestea, m-a făcut să îmi depășesc limitele, mi-a lărgit potențialul minții și al sufletului, m-a făcut să accept necondiționat realități ale lumii. M-a amprentat profund și activ, mi-a șlefuit curiozitatea profesională, mi-a dăruit necondiționat tot ceea ce a știut și a avut. A reprezentat pentru noi toți, specialiștii care i-am fost alături, o redută, o matcă de siguranță, un coechipier de cursă lungă. Îi vom păstra în minte o vie tinerețe a sufletului său, aducător de curaj, entuziasm, ingenuitate, dar, mai ales, viziune. Dumnezeu să-l ierte și să-i primească sufletul în ceața drepților!

Dr. Simona Trifu