Dumnezeu uneori mai face câte o rană. Alteori îşi mai şi învârte degetul în ea! Ca să doară şi mai tare! O fi fost din nou supărat foc pe noi. Atunci, când l-a chemat în faţa lui pe cel de-al doilea coleg balintian. După Mircea Berlescu, a venit rândul prietenului nostru de cataramă, doctorul, scriitorul, gânditorul, omul Török Róbert, pe care l-a chemat într-o deplasare făr’ de întoarcere. Ne vine să ne ridicăm pumnii încleştaţi spre cer, cerându-i explicaţiile cuvenite. Raţiunea noastră se revoltă, gura ţipă după o motivaţie cât de cât acceptabilă: „De ce ne-ai făcut-o Doamne? Tocmai lui? Tocmai nouă? De ce tocmai acum, când îi pregătisem ca  surpriză un paşaport balintian internaţional! Glumind, desigur cu această încercare. Dar uite, mi-a luat-o înainte, ca să-mi facă în ciudă. Să nu i-o mai pot înmâna la cina prietenească de la Conferinţa noastră Naţională.
Parcă ar fi chemaţi la raport doar cei mai buni dintre noi, ca nu cumva să sufere prea mult pe acest glob pământesc. Parcă l-ar aduna în jurul lui pe acele fiinţe în mijlocul cărora se simte bine, cu care poate depăna amintiri, poate plănui fapte ulterioare. Îşi făureşte în permanenţă un Consiliu ceresc! Undeva, deasupra noastră,  răzămaţi de spătarele unor fotolii din puf de nori.
Veşnica odihnă să-ţi fie liniştită. Să-ţi foloseşti paşaportul de ambasador pe lângă cele cereşti ca să ne pui o vorbă bună pentru cei rămaşi să te jelească. Să-şi amintească de tine Róbi, aşa cum ne eşti în minte: cinstit, modest, vesel, optimist. Ca un fruct căzut timpuriu de pe seava vieţii. Să creezi multe grupuri balint printre cei din jurul tău cu care să ne călăuzeşti paşii,
Adio, Prietene, cu bine,

dr. Veress Albert