Din noaptea de 29 înspre 30 august anul curent,  numărul balintienilor nu mai este acelaşi ca înainte. Un bun prieten, un om deosebit, un vechi balintian, Zielinski Róbert a trecut în nemurire la vârsta de aproape 73 de ani. Merită amintit că mai avem un Zielinski al nostru, pe István, un fan al balintului, iubitul nostru DJ din Sighetul Marmaţiei, tocmai verişorul lui.
Înmormântarea a avut loc la Arad, locul lui natal, unde-şi petrecuse viaţa de pensionar după mulţi ani de activitate la Dăneşti, judeţul Harghita, ca medic de familie.
A fost printre cei 29 de membri temerari al activităţii balintiene care au dat naştere Asociaţiei Balint acum 18 ani. De la începuturi a fost în conducerea acestuia 4 mandate la rând, având grija patrimoniului balintian ca trezorier în ultimile două dintre aceste mandate. Datorită lui avem tradiţionalele grupuri cu sarmale la Dăneşti. Mulţumim şi lui prima carte al asociaţiei, cartea “verde”, scris în 1997 împreună cu Csilla Moldovan şi Almoş Bela Trif, anume “Îndrumător metodologic pentru grupul Balint”.
Între timp un accident vascular cerebral i-a luat libertartatea mişcării şi a deplasării determinându-l să se retraga din birou, dar continua să ne fie alături prin grija lui. Primul meu mandat ca membru de birou a coincis cu ultimul lui mandat. Era sigur ca voi duce mai departe spiritul balintian, ideile lui şi visurile celor care au dat naştere activităţii balintiene. Acum, că el nu mai este printre noi in carne şi oase, acest lucru mă emoţionează şi mai mult.
La început am fost intimidată de umorul lui amar. Apoi am devenit prieteni şi-l admiram pentru toată viaţa lui. Iar acum nu o să mai sune telefonul să pot auzi: “Sunt RÓBERT, prietenul tău cel bătrân din Arad”, nu o să-mi scrie sau să mă sune prin intermediul internetului, pentru care eram aşa de mândră de el, că se descurcă la vârsta lui.
Ne luăm rămas bun de la un devotat balintian, un medic bun, un om deosebit, un prieten adevărat.
40 de ani a trăit şi a stat în serviciul comunităţii din Dăneşti, judeţul Harghita, între 1963 şi 2003, unde în biserica catolica a avut loc ceremonia de parastas pe data de 15 octombrie. Pe data de 16 octombrie ar fi împlinit 73 de ani.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe dragul nostru RÓBERT!

Vajda-Hegyi Csilla

EULOGIE PENTRU RÓBERT ZIELINSKI

Dr. Almoş Bela Trif, S.U.A.

 Motto: „… să-i lăsăm amintirea lui Robi aşa cum îl ştiam când era breaz”

Albert Veress

Când l-am cunoscut în septembrie 1995 la Tuşnad era încă chipeş ca un husar, mişcându-se cu mare agilitate şi intervenind în conversaţii cu o deosebită prestanţă. Vorbea româneşte cu mare distincţie folosind un stil literar şi un vocabular ales, ca un profesor universitar. Uşorul lui accent maghiar îi trăda originea transilvană, iar când râdea vocea i se schimba, iar apoi tuşea pentru un timp, semn că fumatul îi rosese deja plămânii.

Era mereu binevoitor, invitându-te să-ţi exprimi părerea personală, dar spiritul lui doct te făcea să gândeşti de două ori la ceea ce aveai de spus când el era de faţă. Era atât de sigur pe sine când vorbea, de parcă cita direct din bibliografie, iar uneori atitudinea lui era condescendentă faţă de oponentul cu care polemiza. Mi-a plăcut mult de el când mi-a explicat cu emfază că nu este înrudit în nici un fel cu Zelinsky – Zelea Codreanu, conducătorul legionar. Mulţi ani după aceea avea să-mi povestească în scris despre familia lui de origine de care îşi amintea cu mare emoţie şi dragoste.

Conform înţelepciunii populare, ca să-mi dau seama mai bine cine era RÓBERT, am încercat să vad cu cine se însoţea. La prima mea participare la o conferinţă Balint de la Hotelul Olt din Tuşnad am urmărit-o pe acea doamnă prezentându-şi o lucrare personală. Cerule, femeia pe care RÓBERT o iubea era atât de fermecătoare, încât eu am rămas trăsnit, mai precis, m-am îndrăgostit de ea doar ascultându-i prezentarea. Ca să fiu clar înţeles:  era vorba de o admiraţie necondiţionată, ce exista independent de situaţia ei familială si de opţiunile ei social-morale. Mă uitam mereu la partenera lui RÓBERT şi simţeam cum mă inundă simpatia şi empatia de fiecare dată, fie că era in centrul atenţiei, vorbind în grup sau prezentând o lucrare, fie când din contra se retrăgea deoparte cu modestie, departe de alţii.

Ei doi erau medici de medicină generală, iar eu eram internist, aşa că am colaborat împreună cu amândoi la publicarea primului îndrumător pentru activitatea de grup Balint din România, iar odată ce ne-am împrietenit am rămas prieteni pe vecie.

Peste câţiva ani, tot la Tuşnad, într-o seară târzie de iarnă, i-am văzut împreună cum mergeau îmbrăţişaţi prin nămeţi, gângurind ca doi tinerei şi m-am gândit ce mult le admiram eu totala lor conexiune, care îi făcea pe fiecare din ei în parte mai buni, comparativ cu fiecare din ei luat separat.

La o conferinţă de la Târgu Mureş, RÓBERT ZIELINSKI mi-a servit ca ghid personal în oraşul pe care eu nu îl mai văzusem din studenţie. M-a purtat cu mândrie de absolvent pe străzile citadelei şi pe culoarele Almei Mater a lui, vorbind mereu cu aceeaşi debordantă spiritualitate. Aici trebuie să menţionez că Facultatea de medicină i-a fost totuşi maşteră când, pentru motive politice, l-a exmatriculat în anul şase pe atunci tânărul Berczi ZIELINSKI. După ani RÓBERT avea să-mi povestească tărăşenia cea urmat, când a fost angajat ca soră medicală la un cabinet medical de mină care nu avea medic. Pe aleile Parcului Cetăţii, secuiul din mine m-a făcut să-l rog să mă ducă în pelerinaj la statuia eroului îndrăgit de mine încă din copilărie, KÖRÖSI CSOMA SÁNDOR, autorul primului Dicţionar Tibetano-Englez. RÓBERT mi-a spus pe şleau: “Körösi este un idol al tinereţii mele şi va rămâne”!, iar apoi s-a arătat foarte interesat de motivele veneraţiei mele pentru acest mare învăţat. Eu i-am răspuns cu o glumă formulată ad-hoc, pe care el a apreciat-o foarte mult: “Când Stefan cel Mare şi Karl Marx erau pentru mine doar nume de străzi, mama mi-a vorbit de monumentul lui Csoma de la Covasna, făcut de vărul ei, sculptorul Orbán Áron”.

Timpul petrecut împreună cu RÓBERT era un perfect stimulent intelectual pentru mine.

Apoi, când eram înapoi la Iaşi, mi- a venit vestea nenorocirii ce s-a abătut asupra lui Robby, accidentul lui vascular cerebral. Am fost nemângâiat la gândul handicapului care avea să-l însoţească de acum în colo. Ulterior ne-am reîntâlnit cu el şi cu prietena lui la Miercurea-Ciuc, la o Conferinţă, iar eu am făcut o fotografie de grup cu ei doi şi cu alţi câţiva. Am versiunea scanată a acelei fotografii şi mă uit şi acum cu emoţie la ea, deşi eu nici măcar nu apar în ea. E greu de explicat, dar la acea vreme NOI TREI – RÓBERT, prietena lui şi cu mine –  eram un fel de entitate miraculoasa.

Îmbrăţişând antecedentele mele de empatie, prietena lui percepea cu claritate admiraţia mea deosebită pentru ei ca un cuplu uman şi intelectual. Poate de-aceea ea a căutat o oportunitate ca să mi se destăinuiască. A făcut-o de parcă aş fi fost cine ştie ce călugăr eremit, nu un biet medic internist, mărturisindu-mi ce greu îi vine să aibă grija de nesăbuitul ei iubit, care continua să fumeze ca un sinugigaş. Eu am rămas mut, neîndrăznind  să crâcnesc măcar, sau să îi dau un sfat medical personal, căci ei doi erau pentru mine Alfa şi Omega în Balintul românesc. Pe de altă parte, iubirea ei desperată şi devotamentul ei pentru omul care îşi ruina viaţa cu bună-credinţă, mă făcea să o admir, să o stimez şi să o iubesc şi mai mult. Paradoxal, nu am făcut nimic să dezechilibrez această stare de fapt, deoarece NOI TREI ne înţelegeam perfect doar din priviri. Fiecare dintre noi respecta – în felul lui – suma noastră de conştiinţe şi de inteligenţe luminate. Eu eram pe atunci o fire polemică, dar toate argumentele mele au rămas înnăbuşite de tot.

Au trecut câteva luni, iar RÓBERT a simţit imperios nevoia să aducă pe tavă CONFLICTUL LOR MORAL- INTELECTUAL şi medical în faţa tuturor colegilor adunaţi la şedinţa de grup Balint de la Şumuleu. Eu am asistat la întregul spectacol şi am suferit în tăcere, simţind că etalarea cu ingenuitate şi candoare a suferinţelor complexei lor legături era prea brutală pentru mine. În mintea mea mă gândeam cam aşa: erau acolo la grupul mare prea mulţi începători care nu îi cunoşteau chiar bine pe cei doi, iar cu siguranţă nu puteau să estimeze valoarea lor intelectuală şi devotamentul lor faţă de munca de grup Balint. Eu aş fi făcut poate un grup SPECIAL NUMAI PENTRU EI – idolii mei, invitând ca participanţi doar pe cunoscuţii apropiaţi şi pe cei mai versaţi în psihanaliză.

După ani de zile i-am scris lui RÓBERT într-o scrisoare despre toate cele pomenite mai sus, adăugând: „Dragă RÓBERT, ceea ce tu ai făcut la acel Grup Balint era pentru mine un fel de reprezentare a dictonului latin pe care îl ştiam de la Tatăl meu: MARGARITAS ANTE PORCOS! Eu am luat de bun tot ce a venit de la TINE, deşi am văzut cum prietena ta suferea! Nu am îndrăznit să spun nimic, căci era prea mult. Da, eu am iubit-o şi o iubesc pe prietena ta, chiar când tu erai mai nebunatic ca Jókai Mór, care s-a însurat la 81 de ani. Nu uita că tu mai ai ceva vreme până atunci!”.

RÓBERT mi-a răspuns imediat următoarele:

Dragul meu Almoş, mi-ai tăiat respiraţia cu rândurile tale! După ce am citit, am recitit, apoi am închis ochii. Am deschis o paranteză din trecutul meu, al Nostru!

Noi ne-am înţeles de la prima vedere şi am lucrat împreună. La bine la rău am fost alâturi.

Almoş, am copiat scrisoarea ta şi fotografia. Mîine voi da un telefon la prietena noastră, iar apoi cu prima poştă, o voi trimite. Să ştii că mă simt ff. tulburat! Filmul trecutului meu a început din clipa primei fraze citite. Ilieni – Tuşnad –Şumuleu – Botoşani – Bacău – Gheorgheni – M-ciuc etc.

Mai bine dacă sting luminile.

Iţi mulţumesc forte mult! Scrisoarea ta m-a mişcat!

Köszönöm neked,

Róbert.

Omul ăsta ştia de toate şi avea opinii puternice asupra tuturor subiectelor.

Mi-am dorit mereu să particip la faimoasele întâlniri cu sarmale, organizate în clădirea dispensarului unde lucra, dar din păcate era iarnă mereu, iar eu veneam de peste munţi. Aş fi vrut să-i văd fieful, ca să-l cunosc mai în profunzime, dar a trebuit să mă limitez la permanenta comunicare prin E-mail, când Oceanul Atlantic s-a interpus între noi .

Mise pare că aş putea să scriu încă multe despre RÓBERT – poate că o voi mai face, dar închei spunând că RÓBERT ZIELINSKI ar fi putea să fie unul din personajele din romanul lui Fănuş Neagu, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe – fals tratat despre iubire”, prima carte pe care am citit-o eu după ce mi-am dat examenul de stat în 1976, după ani de zile de citit doar cărţi medicale