Premiul Internațional Balint
„Premiul Ascona“

Fundația Medicină Psihosomatică și Socială invită studenții de medicină să aplice pentru Premiului Internațional Balint 2026 – “Premiul Ascona”.

Aplicanții trebuie să redacteze o lucrare originală care să descrie o relație student-pacient sau experiență clinică din perioada studiilor medicale ale studentului și să includă reflectarea critică a acestor experiențe.

Premii de 5.000 € sunt disponibile pentru autorii celor mai bune trei eseuri.

Lucrările trebuie să fie în limba engleză.

Fiecare eseu va fi analizat de un juriu internațional, iar câștigătorii finali vor fi selectați de un comitet numit de Fundaţia Medicinei Psihosomatice şi Sociale și Federația Internațională Balint.

Criteriile după care vor fi judecate lucrările sunt următoarele:

  1. Expoziție:

Lucrarea ar trebui să includă o prezentare a unei experiențe cu adevărat personale a unei interacțiuni student-pacient. (Manuscrisele tezelor sau lucrărilor medicale anterioare nu pot fi acceptate.)

  1. Reflecţie:

O descriere a modului în care studentul a experimentat această relație, individual sau ca parte a echipei medicale.

  1. Acțiune:

Percepția studentului asupra cerințelor la care s-a simțit expus și o ilustrare a modului în care a răspuns.

  1. Progres:

O discuție a ambelor moduri în care abordarea studentului s-ar putea schimba în viitor și, de asemenea, posibile modalități prin care formarea medicală viitoare ar putea spori starea de conștientizare a studenților individuali.

Eseurile de 5.000-12.000 de cuvinte trebuie trimise prin e-mail, ca atașament Word la Prof. Don Nease: DONALD.NEASE@CUANSCHUTZ.EDU. Acestea trebuie să fie primite înainte de 31 ianuarie 2026.

Premiile vor fi acordate la Congresul International Balint în Aarhus, Danemarca (30 septembrie – 3 octombrie 2026).

Câștigătorii vor expune o scurtă prezentare a eseului lor (cel mult 15 minute) la Congres, iar textul complet al lucrărilor va fi publicat printre lucrările Congresului și a altor reviste Balint.

Premianți vor beneficia de gratuitate la taxa Congresului și vor primi cazare gratuită. În plus, fiecare câștigător poate solicita rambursarea cheltuielilor rezonabile de călătorie (cel mai ieftin zbor disponibil) prin depunerea facturilor adecvate.

Mai multe informații: stiftung-ps.de/home-en-gb/www.balintinternational.com.

Asociația Balint din România